Imbratisarea.

Nu sunt bine. 

O pereche de bocanci cu chip zambitor a trecut prin sufletul meu.. Inca se vad urme de senile peste straturile frumos ingrijite de flori. Dar e soare. Trebuie sa fie..Pentru florile sufletului..pentru semintele ce au nevoie sa rodeasca..Pentru ca nu conteaza ce a fost, ci ce o sa fie daca aleg sa cred nu in bocanci, ci in flori.

Apoi, mai sunt si picaturile blande de ploaie care spala urmele din gradina si deschid petalele sufletului - mangaierea atingerii sufletelor prietenilor...Si un cer inalt, care le imbratiseaza pe toate -  flori si bocanci si urme adanci si seminte si fire de ploaie.. si ne cuprinde pe toti, cu toate ale noastre.

Privesc spre Cer si-i simt imbratisarea atotcuprinzatoare si infinit de curata, vindecatoare, regeneratoare si blanda din mijlocul si de pretutindeni din afara sufletului meu.

Pana la urma.. realizez ca imi traiesc viata in imbratisarea infinita a Cerului.

Si Cerul e peste tot si tot timpul !

Ma cuibaresc in bratele sale, ca un copil , fara teama, in bratele ce-l leagana.

Si voi intoarce aceasta imbratisare, imbratisand bocancii laolalta cu florile..

Poate ca va ramane pana la urma doar zambetul :)